POEZII* - de Răzvan-Ioan Tulpan
© copyright Răzvan-Ioan TULPAN
Poezia următoare este dedicată, pe website-ul meu, Criticilor mei (prea aşpri), căci există destule persoane care susţin că eu scriu degeaba, că nu există nici un viitor pentru un autor de cărţi; în plus acestea mai susţin că dacă nu câştig mulţi bani, atunci nu mai are rost să scriu cărţi şi nici articole la ziar etc. etc.. De asemenea ei nu pot sau nu vor să înţeleagă de ce îmi dedic multe ore pe zi activităţilor în cadrul bibliotecilor etc.. Din punctul lor de vedere (demagogic şi prefăcut) cei care fac treburi de genul creaţiei ştiinţifice, literare etc. sunt nişte nulităţi, fără vreun rost în lume etc..
Eu le răspund simplu: ceea ce crează un scriitor, un jurnalist, rămâne scris şi pentru posteritate, rămâne în arhive - aici vorbesc de creaţiile reale, nu de cărţi ale unora care plagiază. În plus, mulţi dintre aceşti comentatori vizibili sau din umbră nici măcar nu sunt în stare să facă ceea ce face un autor de cărţi, un jurnalist...
Cărţile şi articolele scrise de mine sunt utile şi societăţii, căci sunt instructive, aduc informaţii (cu menţionarea sursei) din variate domenii..., aduc analize (sunt analist de relaţii internaţionale, politic, economic ş.a.)... şi sigur sunt utile cititorilor care nu sunt răuvoitori... Oricum creaţia artistică şi cercetarea ştiinţifică sunt activităţi superioare, putând fi considerate chiar nobile, care necesită inteligenţă, îndemânare, diverse calităţi, cunoştinţe, perseverenţă ş.a..
Eu personal admir "creatori" precum C-tin Brâncuşi, George Enescu, Liviu Rebreanu, Mihai Eminescu, Paul Roberts, David Wise, Seymour M. Herh ş.a., dar admir şi pe alţii de calibru mai mic... care crează opere de calitate, bine şi corect documentate etc..
Eu voi scrie şi voi face cercetare ştiinţifică ş.a. asemenea, toată viaţa, garantat! Şi voi coordona studenţi şi studente pentru realizarea de proiecte, voi acorda consultanţă ptr. proiecte şi lucrări etc.... Părinţii-Preoţii creştini-ortodocşi Teofil Părăian, Justin Pârvu, Arsenie Papacioc ş.a. au scris până la sfârşitul vieţii lor pământeşti... şi pot fi luaţi ca exemplu! Pe bârfitori de teapa voastră nu îi pot lua ca exemplu! Dacă nu ştiţi aprecia creaţia literară şi documentarea şi cercetarea ştiinţifică, asta nu înseamnă că acestea sunt nule... ci că voi aveţi ceva "nule" prin cap şi "găuri" în suflet şi în moralitate, de ţineţi evidenţa aiurea altora!
Şi mai vedeţi-vă de treburile voastre "savante", căci la mulţi vă pot da lecţii în domeniile mele de competenţă, căci bârfa şi răutatea voastră asta nemotivată, nu sunt lucruri plăcute, nici morale şi nici pe "gustul" bunului Dumnezeu! Pa! Doamne-ajută!
Cam atât! Poemul de mai jos, cu tentă satirică, vi-l dedic!... cu îngăduinţă, totuşi, căci trebuie să vă înţeleg şi pe voi, căci nu vedeţi bine viaţa, ci vă uitaţi doar la bani, femei, beutură, serviciu bine plătit ocupat pe pile, maşină etc... Nu ştiţi aprecia munca altora, dar vă înţeleg limitarea, însă nu o accept!
De aceea şi societatea noastră românească este alienată, "şchioapă", căci oamenii nu se uită şi nu prea apreciază munca deosebită, nici sacrificiul pentru o cauză nobilă, nici moralitatea, nici perseverenţa în cele bune, ci mai mult apreciază lucrurile superficiale, care ţin de azi pe mâine! Cărţile, sculpturile, simfoniile, picturile, ştiinţa ş.a. asemenea rezistă ani, decenii şi secole! "Realizările" voastre cât rezistă, şi ce valoare morală au? Eu sunt mulţumit cu aceste realizări ale mele (cărţi, articole publicate în mass-media, cercetare ştiinţifică, consultanţă acordată ş.a.) care, deşi nu sunt perfecte, sunt bune, şi rămân pentru posteritate!
Voi sunteţi mulţumiţi sau doar vă prefaceţi mulţumiţi de realizările voastre (unii chiar aveţi realizări bune, însă nu aveţi loc de alţii)? Să vă gândiţi la câte defecte, greşeli şi păcate aveţi (toată lumea are, şi voi, şi eu)... şi apoi, mai bine lăsaţi piatra jos... căci sunteţi varză, mulţi dintre voi!
PS: Timpul face diferenţa: vom vedea ce reyistă mai mult - cărţile, articolele sau rahaturile voastre...
NOTĂ: Scuze pentru limbajul mai dur, dar persoanele de genul [...], aşa trebuie a fi tratate, şi totuşi sunt prea diplomat...
Cu compasiune, R. T. -
- Analist, contabil, scriitor, jurnalist, cercetător ş.a.m.d. (sic)!
Criticilor mei (prea aşpri)*
de Răzvan-Ioan Tulpan
Voi, critici cu goale gânduri
Şi fără de rod în lume,
Critici e uşor a face,
Când nimic nu ai a spune.
De-aţi privi înspre Lumină,
Aţi zări că multe-s bune,
Dar priviţi cu întuneric:
Gol priviţi – cu urâciune.
Nu se poate om pe lume,
Car' să n-aibă strop-Lumină,
Cătaţi deci la cele bune:
Sigur veţi afla Lumină!
'N orice libră de pe lume,
Poţi afla un strop-Valoare;
Priviţi dar cu luare-aminte
Şi afla-veţi cele bune!
Bine zis-a Eminescu –
Că sunteţi fără de roadă,
Pavel - Sfântul Apostolu' –
Că împrăştiaţi otravă.
Oameni care-mi sunteţi critici –
Eu acu' cu drag vă zic:
„Bună roadă aţi aduce –
Dacă v-aţi ruga un pic!”
Iar acu' în încheiere,
Zic de bună-despărţire:
„Dumnezeu să vă ajute!” –
Făr' gând rău şi uneltire.
Tot ce-i bun – roadă aduce,
Iar ce-i rău – nefericire;
„Căutaţi dară Lumina,
Nu rele, cu îndârjire!
Căutaţi la cele bune,
Sigur veţi afla Lumină!”
* * *
Omu' în viaţa trecătoare*
de Răzvan-Ioan Tulpan
Iată omu' 'n astă viaţă:
Stăpâneşte tot pământul
Şi trăieşte, se desfată,
Însă toate trec ca gândul.
Are bucurii, necazuri,
Care vin şi care trec,
Toate sunt ca nişte vânturi,
Acum vin, acuma trec.
Prins în lumea trecătoare,
Azi ferice, mâine trist,
Stă fiinţa gânditoare,
Gândind când şi când la Crist.
Astfel trece viaţa toată:
În visuri şi munci deşarte,
Ostenind omul o viaţă,
Rătăcind mereu în noapte.
Însă 'n astă osteneală,
Şi în astă rătăcire,
Iată, că de Sus, Lumină,
Lin pogoară, cu Iubire.
Aşadar nu-i omu' singur:
Cineva i Sus de pază,
Omul nu-i mereu în neguri:
Dumnezeu cel Bun vegheză,
Stă Hristos în Cer de strajă,
Domnul să ne aibă-n pază!
Viaţa roză*
de Răzvan-Ioan Tulpan
Avem dar în astă viaţă
Cele rele, cele bune,
Trebe s-o trăim pe toată,
Cu soare şi cu furtune!
De priveşti în sus, spre ceruri,
Şi te uiţi înspre Lumină,
Frumuseţi de multe feluri,
Te încântă, te desfată.
Soare cald ori lună plină,
Păsărele, flori şi râuri,
Înainte ţi se-nchină,
Se-nfioară blând, cu tremur.
De priveşti în jos pământul,
Vei vedea de toate cele,
Se-nfioară-n tine gândul –
Frumuseţi multe sub stele.
Să priveşti cu gânduri line
Şi cu ochii luminoşi,
'N caldă vibraţie de strune,
Tot ce iaşte mai frumos!
De eşti trist ori pare-ţi rău,
Tu priveşte cu Lumină,
Şi alungă-ţi gându' rău –
Uită-te-n zarea senină!
Cată deci spre cele bune –
Ce-i urât să nu priveşti,
Căci găseşti semne destule –
Viaţa-i fain ca s-o trăieşti!
Iar de vin acele neguri,
Negre gânduri, disperare,
Treci uşor de aste gânduri,
Privind calm senina zare!
Aşa viaţa e făcută:
Cu albe dar şi cu negre,
Astăzi – întunerec, spaimă,
Mâine – soare şi Lumină.
Să culegem dar din viaţă,
Cununa cea luminoasă,
Şi-n a Sufletului casă –
S-avem vreme tot frumoasă!
Iar de cineva anume,
Ne-njură ori prigoneşte,
Să spunem o rugăciune –
Viaţa-i faină, ne prieşte!
Gânduri negre, ape tulburi –
Toate trec, sunt trecătoare,
Dincolo de aste neguri,
Viaţa este ca o floare:
Dulce-floare, drăgăstoasă,
Înflorită, luminoasă,
Floare-dulce, floare-lină,
Înflorită cu Lumină.
*Răzvan-Ioan Tulpan, Alimentaţie sănătoasă. Nutriţie naturală şi echilibrată individual. Ecologie şi ereditate. Analiză comparată în spaţiu şi timp . "Hrana noastră cea de toate zilele", Sibiu, 2012, pp. 225-229.
*Răzvan-Ioan Tulpan, Enigme şi investigaţii. Recorduri şi curiozităţi. Umor şi bună dispoziţie, Sibiu, 2010, pp. 156-157.
© copyright Răzvan-Ioan TULPAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu